2021-08-08 20:55:08
Sfântul Sinod al Patriarhiei din Constantinopol, întrunit la Centrul Ortodox din Chambésy, Elveția, în data de 23 iunie 2020 (vezi ARHIVA Lăcașuri Ortodoxe), sub președinția Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, a anunțat trecerea oficială a unui nou ierarh în rândul sfinților: Mitropolitul Calinic al Edessei (1918-1984), cu dată de sărbătorire anuală 8 august.
Conform revistei ‘Centrul de Resurse Mistagogice’ a lui John Sanidopoulos (și foto), Sfântul Calinic de Edessa s-a născut primind numele Demetrios Poulos, pe 26 ianuarie 1919, în satul Sitaralona din Agrinio, într-o familie săracă și evlavioasă. A absolvit Școala Teologică din Atena în 1942 și a slujit ca secretar și predicator al Mitropoliei de Aitolia-Acarnania, sub Mitropolitul Teokletos, până în 1946. A efectuat stagiul militar, din 1946 până în 1949. După ce și-a îndeplinit îndatoririle sale patriotice în armată, a revenit la Mitropolia de Aitolia-Acarnania și și-a reluat activitatea de secretar și predicator. Pe 23 noiembrie 1957 a fost tuns în monahism, la Mănăstirea Myrtia, unde a primit numele de Calinic. El a fost hirotonit diacon și preot de către fratele său după trup, Mitropolitul Constantin de Didymoteicho, în anul 1957, la vârsta de 38 de ani.
Pe 25 iunie 1967, la 48 de ani, a fost întronizat Mitropolit de Edessa, în Biserica Sfântul Dionisie Areopagitul, din Atena. După o boală de șapte luni, s-a mutat la Domnul, pe 7 august 1984, în Atena. În timpul spitalizării sale în Anglia, el a lăsat, personalului medical și persoanelor care l-au slujit sau l-au vizitat, un sentiment de om sfânt. 29 de ierarhi au fost la înmormântarea sa, precum și numeroși clerici și o mulțime mare de credincioși. A fost înmormântat în Cimitirul Public din Edessa, pentru că voia să fie aproape de oamenii săi, pe care i-a iubit și i-a slujit în viața sa.
În ultimul său testament, el a scris:
“Nu dețin nicio proprietate imobiliară. Nu am bani. Dacă se găsesc vreo câteva mii de drahme, acestea să fie depuse în Fondul general Philoptochos al Sfintei Mitropolii… Fie ca mila Domnului să mă însoțească în vremea plecării mele din această lume deșartă”.
Mitropolitul Calinic a fost un Episcop ascet, un mare om în rândul clericilor, un lider binecuvântat și carismatic și un om transparent și onest, a cărui viață era teologia în practică. Ierarh răstignit și înviat, a muncit de dragul turmei sale și s-a sacrificat pentru slava lui Dumnezeu. Cu dragostea sa nobilă, ne-a demonstrat certitudinea vieții adevărate. Fiind transfigurat, el a avut un triumf asupra morții și a fost o podoabă pentru Biserica lui Hristos.
Modul de gândire ecleziastic al Mitropolitului Calinic, etosul ascetic, râvna lui misionară, credința sa față de Dumnezeu și Biserică, cuvântul și predicarea lui regeneratoare, întreaga slujire pastorală pe care a urmărit-o ‘cu frică și cutremur’, dragostea lui pentru Dumnezeu și alți oameni, felul în care a făcut față bolii sale și abandonarea de sine completă în fața Proniei lui Dumnezeu, trezesc admirația noastră. Cuvintele pe care le-a spus cu puțin înainte de a muri,
„Sunt un Episcop păcătos, dar Îi iubesc pe Dumnezeu și Biserica”, arată starea lui duhovnicească.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ieroteu de Nafpaktos, ca fiu duhovnicesc și persoană cea mai apropiată de ierarhul de binecuvântată amintire, pentru o perioadă de cincisprezece ani, mărturisește în scrierile sale că a fost un episcop sfânt, a cărui prezență rămâne vie chiar și după moartea sa. Mulți episcopi, clerici și laici au dovedit atât oral, cât și în scris, despre sfințenia sa. Duhurile rele pe care le-a alungat, prin rugăciunile sale și prin intervențiile sale minunate pentru a vindeca oamenii bolnavi după moartea sa, arată clar că Dumnezeu l-a trecut în rândul sfinților.
El a intrat în preoție la o vârstă matură, conștient de misiunea lui înaltă. Iubea mai ales viața monahală și isihastă și era episcop ascet. Predica sa la hirotonia proprie ca episcop și adresarea sa la întronizare sunt descrise drept discursuri patristice, care exprimă sentimente profunde de recunoștință și dragoste pentru Dumnezeu.
Grija și marea lui dragoste pentru turma pe care Dumnezeu i-a încredințat-o au fost excepționale: obiectivul său era să-și facă Mitropolia parte din Împărăția lui Dumnezeu. Enciclicele pe care le-a trimis dezvăluie interesul personal pentru instruirea preoților, precum și a laicilor. Era extrem de atent la hirotoniri. A demonstrat un interes personal pentru progresul preoților și pregătirea lor. El nu a acționat singur și știa că va trebui să răspundă lui Dumnezeu pentru orice făcea. Numeroasele sale activități pastorale și călătoriile sale în jurul Mitropoliei ne arată foarte multă grijă și sentimentul său de responsabilitate pentru fiecare parohie.
În Eparhia sa, avea obiceiul binecuvântat de a întemeia noi biserici închinate unor sfinți care sunt rareori cinstiți. Ca iubitor al monahismului, a vizitat adesea Muntele Athos, unde a oficiat mai multe hirotoniri. Cuplurilor nou-căsătorite, le dăruia întotdeauna o copie a Noului Testament având înscrisă binecuvântarea sa. Dărnicia lui l-a lăsat mereu sărac, până acolo încât atunci când a fost hirotonit mitropolit nu și-a putut permite niciunul dintre veșmintele care-i trebuiau, așa încât a trebuit să-i fie date unele de către fratele său care era și Mitropolit. El a sprijinit mulți tineri care aveau înclinație preoțească autentică și sinceră, fiind un misionar neobosit, și a vizitat adesea chiar și cel mai îndepărtat sat al Eparhiei sale. În timpul vizitelor, el trata copiii mici cu dragoste și respect, ca și cum ar fi fost adulți, și îi încuraja la slujire și în participarea lor la viața liturgică.
Ceea ce făcea, din Mitropolitul Calinic, cu adevărat un om al lui Dumnezeu, și dezvăluia bogăția de virtuți, era totuși modul în care s-a confruntat cu diferitele dificultăți din viața sa, și la vreme de boală. Deși s-a sacrificat în întregime pentru turma sa, zi de zi, a suferit atacuri nedrepte și calomnioase. El s-a confruntat cu acestea și cu boala, fără a murmura sau a-și plânge de milă, fără reclamatii sau obiecții, ci cu credință în Dumnezeu și cu mare răbdare, abandonându-se Proniei lui Dumnezeu. Auto-jertfirea sa era de neînțeles după raționamentul lumesc. În multe ocazii din viața sa, a avut darul de a rămâne tăcut. Trezvia și amintirea morții, care au fost deosebit de evidente, l-au distins de-a lungul vieții. Recunoștința lui era nelimitată: era infinit de recunoscător și Îi mulțumea și Îl lăuda pe Dumnezeu pentru toate.
Mitropolitul Ieroteu de Nafpaktos scria despre acesta:
“Dumnezeu a găsit să-mi confere demnitatea de a trăi timp de cincisprezece ani sub același acoperiș, în Eparhie, cu un Episcop care avea toate criteriile și condițiile de sfințenie. Acesta este binecuvântatul Mitropolit al Edessei, Pellei și Almopiei, Calinic.
Aceeași mărturie este dată de către urmașul său la tronul Edessei, actualul Mitropolit Ioil, care l-a cunoscut personal, dar acest lucru este confirmat și de membrii turmei sale, care l-au cunoscut îndeaproape. După moartea sa, am scris trei cărți intitulate “Mărturia vieții” (1985), “Bijuteria Bisericii” (1998), “Calinic (Kallinikos), Mitropolitul Edessei, o figură Venerabilă” (2015).
În plus, din când în când, am scris diverse articole care îl prezintă ca pe o figură uimitoare. L-am cunoscut ca elev al liceului Agrinio, pe vremea când era cancelar al Sfintei Mitropolii, și am fost impresionat de aspectul său ascetic, de simplitatea sa monahală, de cuvintele sale cele mai dulci, de toată fizionomia lui. Venea la școala crestină din internat unde am trăit și noi toți admirându-l pe clericul atent, plăcut, simplu”.
Alcătuire, traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, cireșar 2020 folosind materiale și foto prezentate în aceste zile într-un articol publicat în revista ‘Centrul de Resurse Mistagogice’, sub semnătura Părintelui John Sanidopoulos.
Πηγή: lacasuriortodoxe
paraklisi
Conform revistei ‘Centrul de Resurse Mistagogice’ a lui John Sanidopoulos (și foto), Sfântul Calinic de Edessa s-a născut primind numele Demetrios Poulos, pe 26 ianuarie 1919, în satul Sitaralona din Agrinio, într-o familie săracă și evlavioasă. A absolvit Școala Teologică din Atena în 1942 și a slujit ca secretar și predicator al Mitropoliei de Aitolia-Acarnania, sub Mitropolitul Teokletos, până în 1946. A efectuat stagiul militar, din 1946 până în 1949. După ce și-a îndeplinit îndatoririle sale patriotice în armată, a revenit la Mitropolia de Aitolia-Acarnania și și-a reluat activitatea de secretar și predicator. Pe 23 noiembrie 1957 a fost tuns în monahism, la Mănăstirea Myrtia, unde a primit numele de Calinic. El a fost hirotonit diacon și preot de către fratele său după trup, Mitropolitul Constantin de Didymoteicho, în anul 1957, la vârsta de 38 de ani.
Pe 25 iunie 1967, la 48 de ani, a fost întronizat Mitropolit de Edessa, în Biserica Sfântul Dionisie Areopagitul, din Atena. După o boală de șapte luni, s-a mutat la Domnul, pe 7 august 1984, în Atena. În timpul spitalizării sale în Anglia, el a lăsat, personalului medical și persoanelor care l-au slujit sau l-au vizitat, un sentiment de om sfânt. 29 de ierarhi au fost la înmormântarea sa, precum și numeroși clerici și o mulțime mare de credincioși. A fost înmormântat în Cimitirul Public din Edessa, pentru că voia să fie aproape de oamenii săi, pe care i-a iubit și i-a slujit în viața sa.
În ultimul său testament, el a scris:
“Nu dețin nicio proprietate imobiliară. Nu am bani. Dacă se găsesc vreo câteva mii de drahme, acestea să fie depuse în Fondul general Philoptochos al Sfintei Mitropolii… Fie ca mila Domnului să mă însoțească în vremea plecării mele din această lume deșartă”.
Mitropolitul Calinic a fost un Episcop ascet, un mare om în rândul clericilor, un lider binecuvântat și carismatic și un om transparent și onest, a cărui viață era teologia în practică. Ierarh răstignit și înviat, a muncit de dragul turmei sale și s-a sacrificat pentru slava lui Dumnezeu. Cu dragostea sa nobilă, ne-a demonstrat certitudinea vieții adevărate. Fiind transfigurat, el a avut un triumf asupra morții și a fost o podoabă pentru Biserica lui Hristos.
Modul de gândire ecleziastic al Mitropolitului Calinic, etosul ascetic, râvna lui misionară, credința sa față de Dumnezeu și Biserică, cuvântul și predicarea lui regeneratoare, întreaga slujire pastorală pe care a urmărit-o ‘cu frică și cutremur’, dragostea lui pentru Dumnezeu și alți oameni, felul în care a făcut față bolii sale și abandonarea de sine completă în fața Proniei lui Dumnezeu, trezesc admirația noastră. Cuvintele pe care le-a spus cu puțin înainte de a muri,
„Sunt un Episcop păcătos, dar Îi iubesc pe Dumnezeu și Biserica”, arată starea lui duhovnicească.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ieroteu de Nafpaktos, ca fiu duhovnicesc și persoană cea mai apropiată de ierarhul de binecuvântată amintire, pentru o perioadă de cincisprezece ani, mărturisește în scrierile sale că a fost un episcop sfânt, a cărui prezență rămâne vie chiar și după moartea sa. Mulți episcopi, clerici și laici au dovedit atât oral, cât și în scris, despre sfințenia sa. Duhurile rele pe care le-a alungat, prin rugăciunile sale și prin intervențiile sale minunate pentru a vindeca oamenii bolnavi după moartea sa, arată clar că Dumnezeu l-a trecut în rândul sfinților.
El a intrat în preoție la o vârstă matură, conștient de misiunea lui înaltă. Iubea mai ales viața monahală și isihastă și era episcop ascet. Predica sa la hirotonia proprie ca episcop și adresarea sa la întronizare sunt descrise drept discursuri patristice, care exprimă sentimente profunde de recunoștință și dragoste pentru Dumnezeu.
Grija și marea lui dragoste pentru turma pe care Dumnezeu i-a încredințat-o au fost excepționale: obiectivul său era să-și facă Mitropolia parte din Împărăția lui Dumnezeu. Enciclicele pe care le-a trimis dezvăluie interesul personal pentru instruirea preoților, precum și a laicilor. Era extrem de atent la hirotoniri. A demonstrat un interes personal pentru progresul preoților și pregătirea lor. El nu a acționat singur și știa că va trebui să răspundă lui Dumnezeu pentru orice făcea. Numeroasele sale activități pastorale și călătoriile sale în jurul Mitropoliei ne arată foarte multă grijă și sentimentul său de responsabilitate pentru fiecare parohie.
În Eparhia sa, avea obiceiul binecuvântat de a întemeia noi biserici închinate unor sfinți care sunt rareori cinstiți. Ca iubitor al monahismului, a vizitat adesea Muntele Athos, unde a oficiat mai multe hirotoniri. Cuplurilor nou-căsătorite, le dăruia întotdeauna o copie a Noului Testament având înscrisă binecuvântarea sa. Dărnicia lui l-a lăsat mereu sărac, până acolo încât atunci când a fost hirotonit mitropolit nu și-a putut permite niciunul dintre veșmintele care-i trebuiau, așa încât a trebuit să-i fie date unele de către fratele său care era și Mitropolit. El a sprijinit mulți tineri care aveau înclinație preoțească autentică și sinceră, fiind un misionar neobosit, și a vizitat adesea chiar și cel mai îndepărtat sat al Eparhiei sale. În timpul vizitelor, el trata copiii mici cu dragoste și respect, ca și cum ar fi fost adulți, și îi încuraja la slujire și în participarea lor la viața liturgică.
Ceea ce făcea, din Mitropolitul Calinic, cu adevărat un om al lui Dumnezeu, și dezvăluia bogăția de virtuți, era totuși modul în care s-a confruntat cu diferitele dificultăți din viața sa, și la vreme de boală. Deși s-a sacrificat în întregime pentru turma sa, zi de zi, a suferit atacuri nedrepte și calomnioase. El s-a confruntat cu acestea și cu boala, fără a murmura sau a-și plânge de milă, fără reclamatii sau obiecții, ci cu credință în Dumnezeu și cu mare răbdare, abandonându-se Proniei lui Dumnezeu. Auto-jertfirea sa era de neînțeles după raționamentul lumesc. În multe ocazii din viața sa, a avut darul de a rămâne tăcut. Trezvia și amintirea morții, care au fost deosebit de evidente, l-au distins de-a lungul vieții. Recunoștința lui era nelimitată: era infinit de recunoscător și Îi mulțumea și Îl lăuda pe Dumnezeu pentru toate.
Mitropolitul Ieroteu de Nafpaktos scria despre acesta:
“Dumnezeu a găsit să-mi confere demnitatea de a trăi timp de cincisprezece ani sub același acoperiș, în Eparhie, cu un Episcop care avea toate criteriile și condițiile de sfințenie. Acesta este binecuvântatul Mitropolit al Edessei, Pellei și Almopiei, Calinic.
Aceeași mărturie este dată de către urmașul său la tronul Edessei, actualul Mitropolit Ioil, care l-a cunoscut personal, dar acest lucru este confirmat și de membrii turmei sale, care l-au cunoscut îndeaproape. După moartea sa, am scris trei cărți intitulate “Mărturia vieții” (1985), “Bijuteria Bisericii” (1998), “Calinic (Kallinikos), Mitropolitul Edessei, o figură Venerabilă” (2015).
În plus, din când în când, am scris diverse articole care îl prezintă ca pe o figură uimitoare. L-am cunoscut ca elev al liceului Agrinio, pe vremea când era cancelar al Sfintei Mitropolii, și am fost impresionat de aspectul său ascetic, de simplitatea sa monahală, de cuvintele sale cele mai dulci, de toată fizionomia lui. Venea la școala crestină din internat unde am trăit și noi toți admirându-l pe clericul atent, plăcut, simplu”.
Alcătuire, traducere și adaptare Lăcașuri Ortodoxe, cireșar 2020 folosind materiale și foto prezentate în aceste zile într-un articol publicat în revista ‘Centrul de Resurse Mistagogice’, sub semnătura Părintelui John Sanidopoulos.
Πηγή: lacasuriortodoxe
paraklisi
ΜΟΙΡΑΣΤΕΙΤΕ
ΔΕΙΤΕ ΑΚΟΜΑ
ΠΡΟΗΓΟΥΜΕΝΟ ΑΡΘΡΟ
The Life of the Holy Protopresbyter, Elder John Kalaides († 2009)
ΣΧΟΛΙΑΣΤΕ
